Bogdan Capraru

International banking. Teorie si practici

Autor: Bogdan Capraru

Comanda aici

Lucrarea „International banking. Teorie şi practici” îşi propune aprofundarea domeniului activităţii bancare internaţionale. Ea se adresează, în primul rând, circuitului universitar, fiind destinată studenţilor de la studiile de master profesional şi de cercetare, de la studiile de licenţă de la specializările în domeniul financiar – bancar, doctoranzilor, cadrelor didactice, cercetătorilor, dar şi specialiştilor, angajaţilor în domeniul financiar-bancar, precum şi tuturor celor interesaţi de acest domeniu.

Prin conţinutul său, cartea sistematizează o serie de aspecte care vizează nu doar iniţierea în domeniul activităţii bancare internaţionale, ci şi subiecte de actualitate, atât din practică, cât şi din literatura de specialitate, lansând, totodată şi unele teme de dezbatere, în special cu privire la tendințele viitoare. Astfel, prin stilul de abordare a problematicii în mod accesibil, sistematic şi gradual, lucrarea poate fi de interes pentru un public mai larg.

Structurată pe opt capitole, cartea “International banking. Teorie şi practici” cuprinde aspecte legate de: particularităţile activităţii bancare la nivel internaţional, teoriile şi motivele pentru care o banca îşi dezvoltă activitatea în plan exterior, strategii bancare de pătrundere în exterior, achiziţii şi fuziuni tranfrontaliere, produsele şi serviciile specifice băncilor internaţionale, particularităţi ale activităţii băncilor islamice, particularităţi ale activităţii de privat banking, aspecte privind paradisele bancare şi fenomenul de spălare a banilor, aspecte legate de stabilitatea financiară, supravegherea financiară şi crizele bancare (inclusiv criza financiară internațională actuală), risc şi eficienţă în activitatea bancară internaţională, tendinţe în activitatea bancară internaţională, precum şi repere istorice privind activitatea bancară internaţională (inclusiv in Romania) etc.

De asemenea, cartea cuprinde un cuvânt înainte scris de Emmanuel N. Roussakis, profesor emeritus la Florida International University, College of Business Administration, Department of Finance and Real Estate, Miami, SUA, expert în international banking, commercial banking şi strategii financiare globale. Acesta a predat la universităţi din Statele Unite ale Americii şi Europa, a lucrat pentru bănci americane şi europene, a fost implicat în activităţi de consiliere a unor autorităţi guvernamentale din SUA şi din străinătate. De asemenea, a participat la negocierile întreprinse de Grecia în scopul admiterii în Comunitatea Economică Europeană cu privire la domeniul activităţii băncilor comerciale şi politicilor bancare.

Cartea poate fi achiziţionată din librăriile din întreaga ţară sau direct de pe magazinul on-line al editurii la acest link:
http://www.beckshop.ro/international_banking-p5569.html

Cuprins

Capitolul 1. SCURTĂ ISTORIE A ACTIVITĂŢII BANCARE DESFĂŞURATE LA NIVEL INTERNAŢIONAL
1.1. Primele forme de activitate bancară la nivel internaţional
1.2. Epoca marilor familii de bancheri internaţionali
1.3. Marea Britanie şi activitatea bancară la nivel internaţional
1.4. Dezvoltarea activităţii bancare la nivel internaţional în sec. XX şi începutul sec. XXI
1.5. România în contextul activităţii bancare la nivel internaţional

Capitolul 2. CARACTERISTICI ALE ACTIVITĂŢII BANCARE LA NIVEL INTERNAŢIONAL
2.1. Conceptul de activitatea bancară la nivel internaţional, bancă internaţională, bancă globală şi bancă multinaţională
2.2. Tipuri de instituţii financiar-bancare cu caracter internaţional
2.3. Teorii privind procesul de internaţionalizare bancară
2.4. Factorii de influenţă specifici mediului bancar internaţional

Capitolul 3. PARTICULARITĂŢI ALE ORGANIZĂRII ŞI FUNCŢIONĂRII BĂNCILOR CU CARACTER INTERNAŢIONAL
3.1. Structura configuraţională a unei bănci în plan internaţional
3.2. Modalităţi de comensurare a gradului de internaţionalizare al unei bănci şi a gradului de pătrundere a capitalului străin în cadrul unui sistem bancar
3.3. Strategii bancare de penetrare în plan internaţional
3.4. Achiziţii şi fuziuni la nivel internaţional

Capitolul 4. CENTRELE FINANCIARE OFFSHORE
4.1. Particularităţi ale centrelor financiare de tip offshore
4.2. Aspecte privind activitatea băncilor internaţionale în principalele centre offshore
4.3. Fenomenul de spălare a banilor şi centrele financiare offshore

Capitolul 5. OPERAŢIUNILE SPECIFICE BĂNCILOR CU CARACTER INTERNAŢIONAL
5.1. Particularităţi ale produselor şi serviciilor băncilor cu caracter internaţional
5.2. Piaţa schimburilor valutare (FOREX)
5.3. Piaţa monetară şi de capital internaţională
5.4. Activitatea bancară internaţională, produsele derivate şi instrumentele securitizate (titrizate)
5.5. Particularităţi ale operaţiunilor bancare derulate de băncile comerciale la nivel internaţional
5.6. Particularităţi ale operaţiunilor bancare derulate de băncile de investiţii la nivel internaţional
5.7. Particularităţi ale operaţiunilor de retail & private banking cu caracter internaţional
5.8. Particularităţi ale operaţiunilor bancare derulate de băncile islamice

Capitolul 6. STABILITATEA FINANCIARĂ ŞI CRIZELE FINANCIARE LA NIVEL INTERNAŢIONAL
6.1. Stabilitatea financiară – concept şi caracteristici
6.2. Cauzele instabilităţii financiare
6.3. Măsuri de menţinere a stabilităţii financiare
6.4. Modalităţi de intervenţie în caz de instabilitate financiară
6.5. Acordurile de la Basel
6.4. Crizele bancare internaţionale
6.4.1. Crizele financiare în perioada anilor ’80
6.4.2. Crizele financiare în perioada anilor ’90
6.4.3. Crizele financiare după anul 2000

Capitolul 7. RISC SI EFICIENTA ÎN ACTIVITATEA BANCARA LA NIVEL INTERNATIONAL
7.1. Riscurile asociate activitatii bancare la nivel international
7.2. Eficienta si performanta în activitatea bancara la nivel international

Capitolul 8. TENDINTE ÎN ACTIVITATEA BANCARA LA NIVEL INTERNATIONAL
8.1. Principalele tendinte în activitatea bancara la nivel international
8.2. Tendinte în activitatea bancara la nivel international în contextul
crizei financiare internationale începuta în august 2007

Comanda aici

Acest interviu a fost acordat revistei Economika, aflată la nr. 2., editată de un grup de studenţi de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Universitatea “Al. I. Cuza” din Iaşi. Pe această cale le uram mult succes!

Economika: N. Roubini afirma că recentul cutremur din Japonia a avut loc “în cel mai prost moment”. Cum credeţi că vor influenţa evenimentele petrecute, economia mondială, în contextul crizei financiare ale cărei efecte încă se fac simţite?
BC: Cutremurul din Japonia a afectat grav economia Japoniei, ținând cont de proporţiile dezastrelor cauzate. Efectele negative pot fi analizate pe mai multe planuri. În primul rând, cutremurul a realizat o serie de distrugeri importante în cadrul industriei nipone, multe dintre platformele industriale fiind nevoite să-și oprească parțial sau total activitatea, ceea ce va crea sincope în furnizarea de produse atât la nivel naţional, cât şi internaţional (ex. industria auto, echipamente IT, energetică).
De asemenea, daunele provocate asupra domeniului imobiliar de pe toate segmentele, va pune o presiune puternică asupra firmelor de asigurări din întreaga lume. Nu este exclus să asistăm la intrarea în incapacitate de plată a unor instituţii de asigurări, ca urmare a despăgubirilor uriaşe pe care vor urma să le realizeze. Acest lucru ar pute ”reînvia” turbulentele financiare şi într-adevăr, predicţia lui Roubini cu privire la existenţa unei crize în ”W” să se îndeplinească.
Contextul general în care se situa economia niponă înainte de cutremur, era unul neprielnic, ţinând cont că de ani de zile Banca Japoniei se lupta cu fenomenul de deflaţie.
De asemenea, aceste calamităţi naturale au provocat pierderi şi sub aspect social, mai ales prin pierderile de vieţi omeneşti, ceea ce va face dificil procesul de reconstrucţie şi reîntoarcere la normal. În schimb, Japonia are unele atuuri, care o vor ajuta să se ”recupereze” mai repede, cum ar fi faptul că poporul japonez are o putere de regenerare mare, ţinând cont de experienţă de după anii celui de-al doilea război mondial. Durata de revenire a economiei nipone va depinde şi de măsurile luate de autorităţi în planul procesului de reconstrucţie.

E: Consideraţi că sistemul bancar românesc este unul stabil? În ce măsură a fost acesta afectat de criza financiară?
BC: Aşa cum arată indicatorii de solvabilitate, sistemul bancar românesc este unul stabil. Multe dintre măsurile luate de BNR în trecut au condus la o întărire a solvabilităţii acestuia. Desigur şi sistemul bancar din România a fost afectat de criză, în special în planul reducerii procesului de creditare. Nu putem vorbi de o criză bancară în România în contextul în care nici o bancă nu a dat faliment sau nu a avut nevoie majoră de lichidităţi. Putem vedea şi parte pozitivă a lucrurilor, criza financiară internaţională a tăiat din avântul exagerat al creditării aducând un moment de respiro şi de reconsiderare a strategiilor băncilor din România, în special pe linia managementului riscurilor.

E: În contextul crizei financiare, ce părere aveţi despre măsurile luate de BNR? Dacă aţi fi guvernatorul BNR pentru o zi ce măsuri aţi vrea să luaţi?
BC: BNR a reuşit să gestioneze cu brio situaţia din sistemul bancar românesc. Mai mult, aşa cum arată sondajele de opinii, instituţia băncii centrale şi guvernatorul Mugur Isărescu se bucură de o credibilitate ridicată în rândul populaţiei şi a mediului de afaceri, lucru esenţial în succesul implementării politicilor BNR. În aceeași ordine de idei, sunt în asentimentul deciziilor luate de actuala conducere a băncii centrale. Dacă aş fi guvernatorul BNR pentru o zi? E greu să te interpui într-o asemenea situație… Aș fi prefera ca acea zi să fie una liniştită, nu plină de turbulenţe pe pieţele financiare…

E: Sunteţi de părere că statul ar trebui să intervină în favoarea anumitor bănci considerate “too big to fail”, în cazul în care acestea s-ar confrunta cu probleme?
BC: Filozofia acestei doctrine are în vedere faptul că falimentul unei instituții financiare de anvergură va atrage după sine și falimentul altor instituții datorită unui efect de contagiune. Acesta este determinat atât de faptul că între instituțiile din cadrul sistemului financiar există relații financiare complexe, precum și de o posibilă apariție a unei stări de panică, care ar crea un fenomen de „bank run” din partea deponenților, precum și perturbații pe piețele bursiere (în special cu acțiunile instituțiilor financiare). Astfel, prin salvarea acestor “mastodonți” financiari, statul nu dorește doar să le sprijine financiar pentru depășirea dificultăților, ci să dea și un plus de credibilitate în sistem.
În condițiile arhitecturii actuale a sistemelor financiar bancare, bazate pe rezerve fracționare, cred că această filozofie este binevenită, dar cu condiția ca autoritățile să vegheze la diminuarea hazardului moral (instituțiile financiare mari, știind că statul va interveni, se expun din ce în ce mai mult la riscuri în scopul măririi efectului de levier).

E: Băncile au executat garanţii ale statului de 700.000 de euro dintr-un total 1 mld euro în programul “Prima casă”. Se poate afirma totuși că acesta din urmă a avut succes?
BC: Succesul acestui program nu trebuie privit doar prin prisma nivelului creditelor neperformante generate, mai ales că acestea au un nivel destul de redus (sub 1%). Acest program vizează atât aspecte economice, cât şi sociale. Succesul lui poate fi măsurat şi din perspectiva efectelor de antrenare pe care ar trebui să le implce în econimie. Dacă în primele două variante acest program nu prea a avut ”priză” în rândul potenţialilor clienţi, se pare că a treia variantă, datorită modificărilor aduse, a mobilizat o cerere pentru asemenea credite mai mare, epuizând plafonul de garantare stabilit.
Cred că varianta a patra, despre care se dicută în prezent, este mult mai potrivită, deoarece răspunde mult mai bine sub aspectul categoriei de cienti ţintite (inclusiv proprietarii de garsoniere nu doar cei care nu au nici o locuinţă pe numele lor), lărgind astfel cererea pentru asemenea credite şi îmbunătăţind-o sub aspectul solvabilităţii (deţin deja un activ). De asemenea, responsabilitatea este împărţită în trei – pe lângă clienţi şi fondul de garantare, băncile fiind şi ele părtaşe la o parte din risc (este garantat doar jumătate din credit de către stat, cealaltă jumătate este garantată prin ipoteca în favoarea băncii).

E: Analistul economic Dragoş Cabat consideră că, în prezent, “nu există nici un motiv pentru a prognoza o creştere a preţurilor locuinţelor în 2011”. Cum credeţi că va evolua piaţa imobiliară în următorii ani?
BC: La această întrebare îl voi parafraza pe guvernatorul Mugur Isărescu în contextul în care a fost întrebat de evoluția cursului de schimb: „Dacă aș ști evoluția prețului pe această piață, aș deveni bogat!” Cred însă că nu vom mai asista la ritmuri de creștere răsunătoare ca în perioada 2002 – 2008 sau cel puțin sper ca românii să învețe din lecțiile trecutului.

E: Conform agenţiei Fitch Ratings, China, a doua economie mondială, prezintă un risc de 60% de a intra într-o criză bancară în maximum 2 ani, ca urmare a supracreditării şi a creşterii preţurilor imobiliarelor. Cum comentaţi?
BC: Într-adevăr stabilitatea financiară globală stă în prezent sub semnul pericolelor de la est – China, Japonia. Intrarea Chinei în criză ar avea efecte considerabile în planul economiei mondiale, deoarece exporturile din această țară susțin cererea multor țări dezvoltate. Scenariul din China se apropie foarte mult de cel din SUA din preajma crizei începute în august 2007, în ceea ce privește situația de pe piața creditelor pentru segmentul imobiliar. Cred că o declanșare a unei crize economice în China ar putea crea premisele unei noi crize economice de anvergură la nivel mondial.

E: Dacă în viitorul apropiat s-ar declanşa o nouă criză financiară de tip mondial, credeţi că sistemele bancare actuale ar mai putea face faţă?
BC: Totul depinde de reformele care se vor realiza în cadrul sistemelor bancare care ar trebui să vizeze cel puțin trei aspecte: reconsiderarea rolului băncilor centrale în economie, reconsiderarea reglementărilor financiar-bancare și a modalităților de supraveghere, precum și modificări în comportamentul corporatist al băncilor. Într-o expunere mai plastică și în limbaj popular: “cele rele să se spele, cele bune să se adune”.

E: În final, vă rugăm să adresați un mesaj studenților economiști….
BC: Să fie întotdeauna preocupați de dorința de a se autodepăși și să fie încrezători în forțele proprii…

Din partea revistei:
Diaconu Ioana – Raluca
Miron Petronela
Plisc Georgiana – Raluca
http://economikaiasi.wordpress.com

În scopul impulsionării creditării pentru locuinţe şi a sectoarelor economice conexe, precum şi pentru a facilita accesul populaţiei la o locuinţă, guvernul a lansat în anul 2009 un program intitulat „Prima casă”. În cadrul acestui program, statul, prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, se angaja în emiterea de garanţii în numele şi în contul statului în favoarea băncilor care acordă credite persoanelor fizice pentru cumpărarea unei locuinţe.

Bilanţul anului 2009 a fost următorul: Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM a primit aproximativ 11.500 de cereri în cadrul programului “Prima Casă”, valoarea garanţiilor acordate însumând 485 de milioane de euro din plafonul maxim aprobat de 1 miliard de euro.

Programul „Prima Casă” va intra în vigoare, în curând, într-o nouă variantă, cosmetizată şi cu speranţe mai mari. Totul sună frumos la prima vedere: este mărită limita de garantare până la 75.000 de euro, este încurajată asocierea mai multor proprietari, sunt vizate cu precădere locuinţele noi şi cele vechi cu reabilitare termică (în una dintre versiuni).

Problemele de fond rămân aceleaşi …

Mulţi critici ai programului îl compară cu schemele americane de finanţare imobiliară rezidenţială de tip „subprime”. Intr-adevar, atat in forma veche, cat si actuala, programul prezinta elemente care ar putea constitui premise pentru aparitia unui astfel de fenomen:

1) garantarea este făcută tot de către stat – în România FNGCIMM, în SUA Freddie Mac şi Fannie May;

2) dobânzile de referinţă aflate în formula de calcul a ratei dobânzii se află la minime istorice – EURIBOR este în jur de 1%, asemănător momentului euforic din SUA, când dobânda Fed ajunsese la minim istoric de atunci, tot 1%;

3) sunt vizaţi clienţii care până în prezent nu au reuşit să obţină un credit ipotecar;

4) nivelul minim al avansului este destul de redus – minim 5%, principiul impartasirii riscului fiind estompat…

Care sunt punctele slabe ale programului? Iată câteva:

1) Valoarea garanţiilor de peste 60.000 euro (chiar şi nivelul de 60.000 euro) este destul de ridicată, coroborat cu nivelele reduse ale dobânzilor indexate faţă de EURIBOR. Solicitanţilor li se va permite, astfel, să se împrumute până la limita maximă a gradului de îndatorare şi a pragului de garantare. În condiţiile în care BCE a anunţat deja că facilităţile acordate băncilor vor fi retrase treptat, se înţelege ca şi rata dobânzii de politică monetară va creşte şi automat EURIBOR. În acest context, o dobândă care acum este EURIBOR + 4% = ~ 5%, va deveni în curând de 7-8% cu o mărire considerabilă a ratei creditului şi apariţia riscului de default al debitorului.

2) Vizează atât locuinţele noi construite, cât şi pe cele vechi. Efectul va fi creşterea cererii în special pentru locuinţele vechi şi, automat, creşterea preţului acestora, deoarece puţini se încumetă să achiziţioneze o locuinţă în stadiu de proiect, precum şi datorită faptului că marea majoritate a ansamblurilor rezidenţiale noi beneficiază, de regulă, de o infrastructură precară. Pentru a avea efecte scontate în cadrul ramurii – creşterea cererii de locuinţe noi, construirea de locuinţe noi şi, în final, îmbunătăţirea stocului de imobile şi a industriilor din aval, programul ar trebui să vizeze doar locuinţele noi sau în stadiu de proiect. Astfel, sintagma „prima casă” ar trebui să capete sensul de „primul proprietar al unei case”.

3) Se adresează celor care nu au mai avut o locuinţă. Efectul în plan real, economic, ar fi mai ridicat dacă programul s-ar adresa tuturor celor care doresc să construiască o locuinţă nouă, nu doar celor care nu au o locuinţă. Aspectul social este exacerbat şi superficial abordat în variantele actuale. De exemplu, o familie cu 1-2 copii, cu părinţii sub 35 de ani, care locuieşte în prezent într-o garsonieră de 20-30 metri pătraţi nu are nici o şansă de a accesa programul, deşi situaţia lor socială ar pute-o impune. O variantă care să atingă şi obiectivele sociale şi cele economice ar putea viza pe toţi acei care doresc construirea sau achiziţia unei locuinţe noi, cu un grad de confort mai ridicat şi adaptat nevoilor, în eventualitatea în care deja deţin o locuinţă.

4) Se adresează numai enduser-ilor, cumpărătorilor, nu şi celor care construiesc – dezvoltatorii. Proiectele de tip imobiliar presupun ca dezvoltatorul să caute investitori pentru a obţine resursele financiare necesare până la vânzarea imobilelor. Garantarea încrucişată, atât a creditelor viitorilor proprietari, cât şi a creditelor obţinute de către dezvoltatori pentru construirea de locuinţe, ar fi mai oportună, iar Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM şi-ar îndeplini menirea lui de bază.

5) Mărirea gradului de garantare de la 60.000 euro la 70.000 sau chiar 75.0000 euro poate reprezenta un motiv de creştere a preţurilor locuinţelor pe toate segmentele.

6) Accentuează şi mai mult dorinţa românului de a fi cu orice preţ proprietar. Românul s-a născut proprietar! În România există o pondere ridicată a celor care deţin o proprietate, în comparaţie cu ţările dezvoltate, unde raportul este invers, fiind preferate locuinţele cu chirie. Statul ar avea varianta construcţiei propriilor locuinţe pentru închiriere sau încurajarea dezvoltatorilor privaţi care construiesc pentru a închiria.

7) Nu există un parteneriat public-privat viabil în dezvoltarea domeniului imobiliar. Statul ar trebui să susţină dezvoltarea infrastructurii aferente locuinţelor, pentru a facilita extinderea zonelor metropolitane.

8)Programul nu prevede facilitati fiscale: subventii, deductibilitati, scutiri de impozite etc., care ar putea avea efecte de antrenare importante.

Suntem la distanţa de mai bine de un an de când criza financiară internaţională şi-a spus cuvântul şi asupra economiei româneşti. Atunci făceam o analiză puncte tari – puncte slabe a sistemului bancar românesc , iar după mai bine de două luni vorbeam de primele efecte ale crizei asupra acestuia. Care este situaţia acum? Este pe sfârşit criza? Ce urmează? Sunt întrebări care ni le punem din ce în ce mai des.

Pe parcursul anului 2009, creditarea a scăzut în intensitate, variaţia soldului creditului neguvernamental înregistrând câteva luni la rând valori negative. Ponderea creditelor restante în total credite a crescut de la 4,62% în mai 2008, la 11,47% în mai 2009 şi 13,3% în luna august. Costul creditelor a crescut simţitor datorită înrăutăţirii mediului economic şi în condiţiile atragerii de resurse financiare tot mai rare şi mai scumpe. Populaţia şi-a potolit apetitul pentru creditare, atât datorită majorării costului creditării, dar şi datorită nesiguranţei zilei de mâine, în condiţiile unei creşteri ale ratei şomajului. Economisirea a crescut pe fondul unor dobânzi la depozite excesiv pozitive.

Băncile au trecut de la extazul şi euforia anilor trecuţi la agonie. Numărul unităţilor bancare a scăzut cu peste 90 de unităţi bancare, iar peste 3000 de angajaţi din bănci şi-au pierdut locul de muncă.

Cu toate acestea, indicatorii de prudenţialitate au rămas în limitele de stabilitate, deşi o parte s-au înrăutăţit. Profitabilitatea sistemului bancar a fost pozitivă, deşi profitul băncilor s-a diminuat. Nici o bancă din cadrul sistemului bancar românesc nu a intrat în incapacitate de plată, pe parcursul anului 2009.

Măsurile autorităţilor guvernamentale de combatere a crizei au fost neriguroase şi fără efecte pozitive semnificative. Acordul cu FMI a restrâns puternic capacitatea de manevrabilitate a politicilor financiare publice, obligând guvernul nu doar la măsuri nepopulare, dar şi pripite din prisma efectelor pe termen mediu şi lung. Vestitele „reţete” de reforme specifice FMI-ului, în stil procustian, şi-au găsit aplicabilitate în mod nefericit pe cazul României. Reducerile de cheltuieli publice, în mare parte realizate prin reduceri salariale şi disponibilizări din sistemul bugetar, dijmuiala mediului de afaceri, bâlbâielile şi „heirupismul” oficialilor din guvern nu au făcut decât să îndepărteze punctul de inflexiune al reluării creşterii economice. Politicile guvernamentale actuale nu au nimic comun nici cu liberalismul, nici cu keynesismul…

Singura oază de discernământ a rămas doar la BNR, care a dus o luptă mocnită cu inflaţia şi cu evoluţia cursul de schimb. Guvernatorul a ieşit din ce în ce mai rar la rampă prin declaraţii, iar cele care au fost, au fost sobre şi reţinute.

Care sunt perspectivele activităţii bancare din România? Nu prea roz, în condiţiile lipsei unor măsuri guvernamentale viabile de relansare economică…Valurile de disponibilizări din domeniul bugetar şi din mediul privat vor afecta portofoliul de clienţi ai băncilor şi ducând la mărirea soldului creditelor neperformante şi scăderea capacităţii de economisire. Cerea de consum va scădea şi odată cu ea şi cererea de creditare.

Desele apeluri ale primului ministru şi ale președintelui către bănci de a relua creditare sunt nejustificate şi lipsite de raţiune în contextul actual, dovedind neputinţa unui guvern lipsit de o strategie coerentă şi viabilă. Băncile trebuie să reia creditarea atunci când fundamentele economice justifică acest lucru, nu atunci când „statul” dictează. Mediul de afaceri este încă instabil, iar băncile nu pot fi puse în postura de filantrop. Fără „garanţii” reale, activitatea bancară nu îşi are loc. Dimpotrivă, expunerea acestora către riscuri ridicate poate adânci şi mai mult criza economică. Statul trebuie să devină un partener în lupta contra eradicării efectelor crizei, conlucrarea între autorităţile guvernamentale, mediul de afaceri, bănci şi BNR fiind indispensabilă. În caz contrar afirmaţia consilierului guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu – „Dacă ne ajută Dumnezeu, anul acesta ieşim din recesiune” se dovedeşte a fi plină de adevăr.

Banca centrală şi mediul economic – repere teoretice, evoluţii şi analize

Privatizarea marilor banci

Procesul de privatizare a băncilor cu capital de stat din România a început cu Banca Română pentru Dezvoltare, prin preluarea pachetului majoritar (51%) de către grupul francez Société Générale, achiziţie finalizată în luna martie 1999. Tot în 1999, Fondul Proprietăţi de Stat a vândut un pachet de 45% din capitalul social al BancPost către General Electric Capital Corporation (35%) şi Banco Portugues de Investimento (10%), cu o valoare totală de 42,7 milioane USD, la care s-au adăugat investiţii în activitatea comercială a băncii de 50 de milioane de USD.

În iulie 2001 RZB-Austria şi Fondul Româno-American de Investiţii (FRAI) au preluat de la Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (APAPS) peste 98,84% din acţiunile celei de-a treia bănci româneşti inclusă în procesul de privatizare, Banca Agricola. Valoarea totala a tranzacţiei s-a ridicat la 52 milioane de USD, din care 37 milioane de USD reprezentau investiţii de capital, iar 15 milioane de USD preţul plătit pentru achiziţionarea acţiunilor.

În anul 2003 procesul de privatizare a Băncii Comerciale Române a avansat, prin cumpărarea de către BERD şi CFI a 25% din capitalul social al băncii. Un pachet de cel mult 8% va fi preluat, ulterior, de către salariaţii BCR. La sfârşitul lunii octombrie 2006 a avut loc finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române prin achitarea contravalorii pachetului majoritar de acţiuni de către Erste Bank. Ulterior, banca austriacă a făcut o ofertă avantajoasă salariaţilor BCR şi a reuşit să preia de la aceştia 7,27 la sută, ajungând să deţină 69,15 la sută din capitalul BCR la sfârşitul anului 2006.

Retail banking

Autor: Bogdan Capraru

Comanda aici

Lucrarea „Retail banking” se referă la activitatea bancară de retail, un domeniu de maximă importanţă în prezent, atât pe plan naţional, cât şi pe plan mondial. Retail banking-ul a suferit o serie de mutaţii considerabile în ultimele decenii, sub presiunea factorilor economici, politici, sociali şi tehnologici. Capacitatea sa de adaptare dovedită până în prezent relevă faptul că acest domeniul va suferii în continuare schimbări de anvergură, cu implicaţii semnificative asupra societăţii.

Structurată pe şapte capitole, lucrarea se doreşte a fi o introducere în activitatea bancară de retail, adresându-se studenţilor, angajaţilor din bănci şi tuturor celor care sunt interesaţi de acest subiect.

Cartea cuprinde aspecte legate de tipurile de instituţii financiar-bancare de retail, produsele şi serviciile bancare specifice, particularităţi ale strategiilor de marketing bancar, aspecte privind resursele umane în retail banking, elemente privind managementul riscului şi al performantei bancare în retail banking. De asemenea, prezintă anumite particularităţi ale activităţii bancare de retail din diferite ţări, abordând şi problema efectelor crizei financiare internaţionale, izbucnită în anul 2007. Ultimul capitol tratează principalele tendinţe şi perspective în activitatea bancară de retail.

Stilul direct şi accesibil, existenţa exemplelor concrete din activitatea bancară de retail din România şi alte ţări, precum şi a sfaturilor şi recomandărilor adresate atât potenţialilor consumatori de produse şi servicii bancare de retail, precum şi angajaţilor din bancă, abordarea sintetică prin intermediul unor scheme şi tabele, fac această lucrare atractivă şi utilă în acelaşi timp.

Fiecare capitol cuprinde la început obiectivele urmărite, cuvintele cheie, iar la final un set de întrebări şi exerciţii, precum şi o bibliografie recomandată, astfel încât procesul de fixare a cunoştinţelor şi de formare de deprinderi să fie cât mai facil şi temeinic.

Cartea se doreşte a fi nu doar un manual adresat studenţilor, specialiştilor şi lucrătorilor în bănci, ci şi un ghid util oricărei persoane interesate de domeniu şi, mai ales, consumatoare de produse şi servicii bancare de retail.

Interesul pentru asemenea lucrare poate fi dublat şi de ultimele tendinţe derulate în contextul activităţii financiare din prezent la nivel internaţional: criza financiară actuală are epicentrul în activitatea bancară de retail din societatea americană, extinzându-se rapid la nivel global şi afectând activitatea bancară retail în toate ţările, mai mult sau mai puţin conectate la economia americană.

România, în ultimii 20 de ani, a întâmpinat o serie de provocări în ceea ce priveşte acest domeniu, având o istorie destul de zbuciumată: falimente bancare răsunătoare, creşteri spectaculoase în ceea ce priveşte activitatea de creditare a populaţiei, încălcări ale drepturilor consumatorilor de produse bancare de retail, resimţirea efectelor crizei financiare internaţionale prin contractarea creditării şi ascuţirea concurenţei în ceea ce priveşte atragerea de resurse etc.

În acest context lucrarea vine pentru a întâmpina realităţile prezente, dorind să aşeze o cărămidă la temelia educaţiei celor interesaţi şi implicaţi în activitatea bancară de retail.

Cartea este publicată în Editura CH Beck, parte integrantă a trustului european C.H. BECK, unul dintre cele mai vechi şi mai reprezentative din Europa, grup fondat în anul 1763. În prezent, acest grup include mai multe societăţi din Germania, Elveţia, Cehia, Polonia şi România.

Editura CH Beck este este acreditată de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învătământul Superior, fiind recomandată Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor şi Diplomelor Universitare pentru considerarea lucrărilor publicate sub sigla ei în cadrul procesului de promovare în cariera universitară.
În anul 2008 editura a fost premiată cu distincţia „EDITURA ANULUI 2008”.

Cartea poate fi achiziţionată din librăriile din întreaga ţară sau direct de pe magazinul on-line al editurii la acest link:
http://www.beck.ro/retail_banking-p1492.html

Cuprins

Capitolul 1. Mediul bancar specific retail banking-ului
1.1. Conceptul de retail banking
1.2. Scurtă istorie a activităţii bancare de retail
1.3. Factorii de influenţă specifici mediului bancar de retail
1.4. Tipurile de instituţii financiar-bancare ofertante de produse şi servicii bancare de retail
1.5. Alte instituţii specifice mediului bancar de retail

Capitolul 2. Produsele şi serviciile bancare de retail
2.1. Noţiunea de produs şi serviciu bancar de retail
2.2. Caracteristicile specifice produselor şi serviciilor bancare de retail
2.3. Tipurile de produse şi servicii bancare de retail

Capitolul 3. Aspecte privind strategiile de marketing specifice activităţii bancare de retail
3.1. Concurenţa în activitatea bancară de retail
3.2. Specificitatea strategiilor de produs în retail banking
3.3. Particularităţi ale stabilirii preţurilor produselor şi serviciilor bancare de retail
3.4. Canalele de distribuţie specifice retail banking-ului
3.5. Promovarea în retail banking
3.6. Relaţia bancă-client specifică activităţii bancare de retail

Capitolul 4. Aspecte privind resursele umane în retail banking
4.1. Managementul resurselor umane în retail banking
4.2. Cunoştinţe, abilităţi şi atitudini ale angajaţilor din retail banking
4.3. Etica în retail banking

Capitolul 5. Elemente privind managementul riscului şi al performanţei bancare în retail banking
5.1. Tipurile de riscuri în retail banking
5.2. Etapele de acordare a creditelor de retail
5.3. Binomul risc – profitabilitate

Capitolul 6.Experienţe în activitatea bancară de retail în lume
6.1. Particularităţi ale activităţii bancare de retail în SUA
6.2. Particularităţi ale activităţii bancare de retail în Europa
6.2.1. Activitatea bancară de retail în Marea Britanie
6.2.2. Activitatea bancară de retail în Germania
6.2.3. Activitatea bancară de retail în Franţa
6.2.4. Activitatea bancară de retail în Spania
6.2.5. Activitatea bancară de retail în Italia
6.2.6. Activitatea bancară de retail în ţările din nordul Europei
6.2.7. Activitatea bancară de retail în Elveţia
6.3. Particularităţi ale activităţii bancare de retail în România

Capitolul 7.Tendinţe şi perspective în activitatea bancară de retail
7.1. Principalele tendinţe în activitatea bancară de retail
7.2. Dereglementare – reglementare
7.3. Internaţionalizarea bancară
7.4. Inovaţia tehnologică
7.5. Universalizarea şi specializarea
7.6. Comportamentul corporatist
7.7. Trecerea unor state de la economia centralizată la cea de piaţă
7.8. Euro şi integrarea europeană
7.9. Schimbările din comportamentul clienţilor de retail banking şi relaţia bancă – client
7.10. Noi provocări în managementul băncilor de retail

Comanda aici

De curând BNR a luat o măsură de „relaxare” a condiţiilor de acordare a creditelor ipotecare, satisfăcând în acest sens doleanţele băncilor. Era necesară această relaxare? Aduce ceva nou? Va stimula creditarea pentru domeniul imobiliar?

În esenţă relaxarea adusă de BNR vizează o creştere a limitei superioare de îndatorare pentru creditele ipotecare şi clasificarea garanţiilor imobiliare funcţie de calitatea acestora. Desigur, măsura în sine nu este una rea, dimpotrivă, principalele două aspecte vizate sunt fireşti şi de bun simţ. Insă, în condiţiile actuale, nu rezolvă blocajul creat pe piaţa creditelor. Cu sau fără această măsură, aplicată acum sau mai devreme, fenomenele din ultimele luni din economia românească tot s-ar fi derulat după acelaşi scenariu.

Principalele piedici actuale în calea finanţărilor imobiliare, succint, le consider ca fiind următoarele:
1.Preţul activelor imobiliare din România ajunseseră la nişte niveluri neconforme cu realitatea. Apartamentele vechi, construite în perioada socialistă, au ajuns să înregistreze nişte preţuri aberante în raport cu calitatea acestora. Dezvoltatorii imobiliari, în goana după supraprofit, promovau oferte la preţuri astronomice. De asemenea, în multe situaţii calitatea imobilelor construite lăsa mult de dorit. Unele centre rezidenţiale au fost construite haotic, fără acces la o infrastructură potrivită. În acest fel calitatea garanţiilor imobiliare nu era una adecvată din perspectiva gestiunii riscurilor bancare.
2.Băncile din sistem au început treptat să aiba resurse lichide disponibile necesare pentru creditare tot mai putine, în condiţiile în care băncile mamă au devenit din ce în ce mai zgârcite şi mai scumpe în acordarea de refinanţări subsidiarelor din România.
3.Cursul de schimb al monedei naţionale a urmat un trend de devalorizare puternică, determinând potenţialii contractanţii de credite ipotecare în valută să gândească de două ori înainte de a se hotărî.
4.Resursele atrase de bănci pentru finanţarea creditării au devenit mai scumpe în condiţiile scăderii lichidităţii de pe piaţa monetară, dobânzile la creditele ipotecare în lei şi valută crescând în felul acesta semnificativ.
5.Instabilitatea politică a contribuit şi ea la agravarea stării de incertitudine.
6.Criza economică internaţională a început să-şi spună cuvântul şi în economia românească, prin efectul de contagiune, mulţi dintre români pierzându-şi locurile de muncă şi, totodată, posibilitatea de a deveni potenţiali contractanţi de credite ipotecare. De asemenea, în unele sectoare au avut loc diminuări ale salariilor, existând perspectiva unor astfel de trenduri în continuare. Astfel, se anunţă o diminuare a câştigurilor salariale ale celor din sistemul bugetar, care, pentru bănci, reprezenta o categorie importantă de clienţi.
7.Datorită condiţiilor economice din ce în ce mai precare, a crescut şi ponderea creditelor neperformante acordate populaţiei, punând presiune în acest sens pe starea de solvabilitate şi lichiditate a băncilor.

Consider că vina nu poate fi dată în întregime pe seama BNR. Băncile, conform zicalei populare româneşti, „trebuiau să-şi facă car iarna şi sanie vara”. În urmă cu câteva luni, înainte să intre în vigoare Regulamentul nr. 18 privind limitarea riscului de credit la creditele persoanelor fizice, băncile se aruncaseră frenetic într-o campanie agresivă de acordare de credite. Acum suportă consecinţele propriilor acţiuni! Mai degrabă ar trebui să-i reproşeze băncii centrale faptul că nu a fost mai drastică cu ele până acum!

Desigur, povestea creditului ipotecar din România continuă…

Iată-ne la început de 2009, cu speranţe şi visuri de viitor! Cu toate acestea, contextul economic şi politic al României nu este prea favorabil: criza economică îşi arată tot mai mult colţii, alegerile de la sfârşitul anului trecut tulbură încă apele, iar criza gazului rusesc aduce vânt rece de la est!
Dar ce putem spune despre băncile din România?

Acum câteva săptămâni intitulam retoric unul dintre editorialele blog-ului: „Va rezista sistemul bancar românesc crizei financiare internaţionale?” şi analizam punctele tari şi cele slabe ale acestuia în momentul în care criza internaţională începuse să-şi facă simţită prezenţa şi în România. Cum ne prezentăm acum? Cum ne-a afectat criza? Cum au reacţionat băncile?

Răspunsurile la aceste întrebări îmi propun să le prezint sintetic în cele ce urmează, încercând să-mi menţin poziţia obiectivă.

În primul rând am asistat la o diminuare considerabilă a creditării, în special a creditului de retail. Unele bănci au renunţat chiar în a oferi anumite produse bancare de creditare, în special cele în valute exotice. Întrebarea este: în ce proporţie se datorează această diminuare reglementărilor impuse de BNR si in ce masura contextului financiar internaţional actual?

Pentru a mai diminua din “foamea” de lei, BNR a scăzut rata rezervei minime obligatorii cu 2%, injectând sume semnificative. Prin aceasta masura BNR “a întins un deget”, pentru început, băncilor, însă, conform proverbului, a urmat dorinţa băncilor de a lua „toată mână”, acestea revendicând scăderea ratei în continuare.

Dobânzile în piaţă au crescut semnificativ. În primă fază am asistat la o creştere exagerată a acestora pe piaţă interbancară, lucru ce a declanşat la un moment dat în conflict între banca centrală şi anumite bănci din sistem, suspectate de provocarea unei crize de lichidităţi artificiale, după un atac al unor speculatori externi pe piaţa valutară românească. A urmat un război mediatic între reprezentanţii BNR şi ai unor bănci autohtone cu capital străin (cele învinuite indirect de banca centrală).

A doua fază a creşterii dobânzilor s-a manifestat prin creşterea acestora atât la credite, cât şi la depozite. Dacă până în toamna lui 2008 băncile se concurau în produse de creditare, ulterior competiţia s-a manifestat prin atragerea de resurse de la populaţie. Dobânzile au ajuns la niveluri istorice, împingând totodată şi o creştere a costurilor creditelor noi acordate. Acest fenomen s-a datorat în mare măsură diminuării liniilor de finanţare primite de unele bănci din sistem din exterior, precum şi datorită scumpirii acestor resurse, o dată cu diminuare rating-ului de ţară al României.

Cu toate acestea, de la intensificarea crizei şi până la finele lui noiembrie, băncile din România au scumpit creditele de cel puţin două ori mai mult decât băncile-surori din regiune, în unele ţări vecine, împrumuturile au devenind chiar mai ieftine. Astfel, în perioada august – noiembrie creşterea s-a situat între 3 – 5%, faţă de -3 – 0,6% în Bulgaria, 0,2 – 0,5% în Cehia, 0 – 1,1% în Polonia. Marja pe care băncile din România o folosesc pentru a calcula dobânda variabilă la creditele ipotecare este cea mai mare din regiunea central şi sud-est europeană.

De asemenea, unele bănci au decis în mod unilateral şi abuziv creşterea unor comisioane. Altele, în numele transparenţei, au „informat” clienţii despre formula de calcul a ratelor dobânzii, formulă care în urma aplicării avea ca rezultat dobânzi majorate faţă de situaţia anterioară.

Ceea ce este mai îngrijorător este faptul că au crescut substanţial creditele neperformante. Datorită contextului economic şi financiar intern, românii au devenit în proporţie din ce în ce mai mare rău platnici. Oare băncile nu au nici o vină în asta?…

Şi, pentru ca totul să fie sublim, începutul de an ne-a întâmpinat cu niveluri record de devalorizare a monedei naţionale în raport cu euro, acesta depăşind nivelul de 4 RON! Oare va mai continua?…

La finele anului trecut, ARB a transmis mai multe propuneri de modificare a regulamentului de creditare a populaţiei, sub pretextul că impactul reglementărilor din toamnă este semnificativ mai ales pe partea finanţărilor ipotecare, blocate, practic, de noile reglementari. Consiliul de Administraţie al BNR va decide săptămâna ce urmează eventualele modificări ale regulamentului. Aşteptăm cu interes decizia băncii centrale!…

Până atunci, bate un vânt rece dinspre est…

Cu ocazia sfintelor sarbatori de iarna urez tuturor romanilor de pretutindeni pace in suflet si bucurii alaturi de cei dragi! Fie ca noul an 2009 sa aduca echilibru, cumpatare si belsug in casele noastre!
La multi ani in 2009!